Sfaturi de la Texas Children’s Hospital. Cum să evitaţi infectarea cu virusul Zika

DrKline_largeVirusul Zika a devenit un fenomen alarmant, mai ales după ce a fost depistat în numeroase zone ale globului. Pentru a te proteja de îmbolnăvire trebuie să fiţi atenţi la câteva semne. „Febra, iritaţii ale pieii sau ale ochilor sunt simptome care ar putea îngrijora”, spune dr. Mark W. Kline, medic-şef la Texas Children’s Hospital. Cum pericolul Zika se apropie tot mai mult de Statele Unite ale Americii, Texas Children’s Hospital oferă familiilor din zona în care funcţionează 50.000 de kit-uri gratuite conţinând insecticide, bandă adezivă şi o broşură conţinând informaţii despre modul în care familiile se pot proteja de virusul Zika.

„Ceea ce ne îngrijorează cel mai mult sunt femeile însărcinate care sunt infectate cu Zika şi care pot transmite virusul fetusului sau noului născut”, mai spune dr. Kline.

Pe lângă transmiterea de la om la om, virusul poate fi transmis şi prin înţepătura ţânţarilor-purtători.

Specialiştii de la Texas Children’s Hospital spun că cel ami bun mod de a preveni îmbolnăvirea este să nu călătoriţi în zone de risc, unde au fost raportate mai multe cazuri de infectare cu Zika, mai ales dacă încercaţi să rămâneţi însărcinată sau în timpul sarcinii. Dacă nu se poate evita călătoria, atunci se pot lua o serie de măsuri:

  • purtaţi bluze cu mânecă lungă şi pantaloni lungi
  • folosiţi spray special pentru îndepărtarea insectelor în mod frecvent
  • dormiţi cu ferestrele închise şi folosiţi plasele de ţânţari
  • la plajă, folosiţi mai întâi crema pentru protecţia solară apoi spray-ul pentru îndepărtarea insectelor
  • Zika poate fi transmis pe cale sexuală, deci femeile sunt sfătuite să folosească metode contraceptive adecvate pentru a evita o sarcină cel puţin opt săptămâni după ce s-au întors dintr-o zonă activă a virusului Zika
  • Bărbaţii care au călătorit în zona în care virusul Zika este activ trebuie să folosească prezervativul pentru perioade cuprinse între opt săptămâni şi şase luni dacă au experimentat simptome ale virusului Zika, cum ar fi febra, iritaţiile pielii sau ale ochilor sau dureri articulare

Nu în ultimul rând, specialiştii de la Texas Children’s Hospital recomandă ca atunci când călătoriţi în zone în care există pericolul infectării cu virusul Zika, să vă luaţi măsurile de precauţie pentru a evita înţepăturile de ţânţari sau pericolul transmiterii sexuale pentru cel puţin patru săptămâni de la întoarcere.

zika

« Inapoi la lista