Psihologii de la Ovidius, instruiţi la Baylor în domeniul aderenţei la tratament

Fundaţia Baylor Marea Neagră, în parteneriat cu Universitatea „Ovidius” din Constanța, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, a organizat în luna martie un workshop privind formarea unor abilități de intervenție asupra problemelor de aderență la tratament, dedicat psihologilor care lucrează în domeniul psihologiei sănătății.

Workshop-ul s-a adresat studenților masteranzi sau absolvenților Facultății de Psihologie și s-a desfăşurat timp de două zile la sediul Fundaţiei. În cadrul cursului, participanţii au aflat noţiuni teoretice referitoare la problemele de aderenţă la tratament, dar au participat şi la partea aplicativă, incluzând studii de caz şi planificarea unui program de sănătate. Formarea a fost oferită de către specialiști ai Fundației Baylor, iar participanții au primit câte un exemplar al manualului „Teoria și practica aderenței – manual pentru clinicieni”, apărut în 2015.

„Este singurul curs la care am primit un manual. Studiile de caz din manual sunt foarte utile”, a declarat, la finalul cursului, un viitor psiholog.DSC_1112

Manualul a fost elaborat de specialiști din cadrul Centrului Clinic de Excelență Baylor în colaborare cu un cercetător din cadrul Școlii de Cercetare a Comunicării de la Universitatea din Amsterdam și combină experiența clinică a cadrelor medicale din România cu noile idei teoretice şi metodologice apărute în cercetarea despre aderență, pentru a da naștere unei baze solide pentru realizarea de intervenții specializate în cazul persoanelor cu tratamente de lungă durată din România.

„O nouă experienţă, până acum nu am avut tangenţe cu astfel de aplicaţii, dar acum ştiu cum se manageriez”, a spus, referindu-se la cursul găzduit de Fundaţia Baylor Marea Neagră, unul dintre participanţi.

DSC_1111La finalul instruirii, participanţii au răspuns unui chestionar de evaluare a impactului cursului, concluzia fiind că 48% dintre aceştia estimează că le-a crescut nivelul de cunoştinţe despre temele abordate cu peste 80%.

„Mi-a plăcut foarte mult, am învăţat într-un mod plăcut”, a declarat unul dintre studenţii Universităţii „Ovidius”.
Unul dintre masteranzii instruiţi a mărturisit: „Informaţiile sunt foarte utile. Până să ajung aici nu m-am gândit că ar exista  o astfel de problematică, atât de studiată şi de detaliată”.

În România, numărul persoanelor cu boli cronice care trebuie să urmeze un tratament de lungă durată, uneori chiar întreaga viață, este considerabil. Cele mai multe medicamente, mai ales cele pentru boli cronice, pot fi administrate fără supravegherea directă a personalului medical și fără ca pacientul să fie spitalizat. Diagnosticul de boală cronică nu îi motivează automat pe pacienți să urmeze protocolul terapeutic (să fie aderenți), de aceea echipele de specialiști trebuie să includă în planul de tratament și intervenții pentru prevenirea inaderenței si pentru redresarea pacienților cu probleme în aderență.DSC_1126

Misiunea Programului de Masterat Psihodiagnoza Personalității din cadrul Facultății de Psihologie este aceea de a pregăti specialiști  pentru diverse domenii aplicative, dintre care amintim: psihologia muncii și organizațională, psihologia sănătății, psihologia educațională și cea judiciară etc.  Programul de formare „Abilități de intervenție în evaluarea și consilierea pacienților cu boli cronice în privința aderenței la tratament” susținut de către specialiștii Fundației Baylor,  a vizat contextul extrem de sensibil în care își desfășoară activitatea psihologul clinician și anume, cel al diagnozei, consilierii și proiectării intervenției terapeutice pentru bolnavii cu afecțiuni cronice, în scopul optimizării calității vieții acestora și a familiilor lor.  Activitățile comune de formare profesională, practică de specialitate și voluntariat pentru studenți, schimburile de experiență și de expertiză dintre specialiștii celor două instituții, proiectele de cercetare întreprinse, sunt menite să asigure în cadrul curriculei universitare, o îmbinare armonioasă a activităților teoretice cu cele practice, pentru sporirea competențelor absolvenților, precum și a șanselor acestora de inserție pe piața muncii.

DSC_1128Cursul i-a ajutat pe participanţi să îşi dezvolte abilitățile de comunicare și de relaționare în contextul clinic, deprinderile cu caracter aplicativ în cadrul evaluării și consilierii pacienților cu afecțiuni cronice, capacitatea de a analiza critic situațiile-problemă și de a identifica soluțiile  adecvate, dar şi să aplice într-un cadru cadru stimulativ și provocator, a competentelor și cunoștințelor dobandite în facultate.

Parteneriatul dintre Fundaţia Baylor Marea Neagră şi Universitatea Ovidius a fost inițiat în anul 2014, în scopul perfecționării abilităților practice ale studenților la psihologie și pentru sporirea competențelor acestora, în a oferi servicii psihologice de calitate.

« Inapoi la lista