Noi suntem Baylor! Negivan Septar, părticica indispendabilă a maşinăriei de făcut bine

„Negi!”, „doamna Negivan!”… Auzi chemarea, apoi râsetul zgomotos şi viu al colegei noastre.

Negivan Septar este asistenta-şefă de la Baylor, persoana care ştie toţi pacienţii şi care ne muştruluieşte pe toţi, mereu. Întotdeauna cu afecţiune şi cu un zâmbet jucăuş. Am rugat-o să facă un rezumat al celor 40 de ani de activitate în sistemul sanitar, dintre care cei mai mulţi petrecuţi îngrijind copiii infectaţi cu HIV, la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa.

„Lucrez în sistemul sanitar de 40 de ani.

Mereu mi-am dorit să fiu asistentă sau educatoare. Dar am ajuns asistentă. Am lucrat numai la Spitalul de Boli Infecţioase până să vin la Baylor, iar acolo am avut un colectiv bun. Nu vreau să mi aduc aminte foarte mult despre primii ani ai infecţiei cu HIV. A fost groaznic, ne-am lovit de multe piedici, dar am avut curaj. În primul rând nu aveam informaţii prea multe, pentru noi HIV şi SIDA erau egale cu moartea. Dar am avut o şefă excepţională, pe doamna dr. Rodica Mătuşa, iar prin felul în care s-a purtat ne-a ajutat să avem acest curaj.

Mi-au plăcut copiii, din acest motiv am lucrat numai cu copii, niciodată cu adulţi. În anii de la începutul infecţiei cu HIV am trecut prin momente foarte grele, dar acum, când îi văd pe mulţi dintre ei ajunşi oameni mari, simt cea mai mare satisfacţie.

În anii aceia au fost mulţi copii care s-au prăpădit, nu erau medicamente, nu se ştiau multe lucruri despre infecţia cu HIV sau despre cum se transmite, a fost greu. Până la Revoluţie nu am avut voie să spunem absolut nimic despre HIV, nici acasă, nici în altă parte. Revoluţia a fost norocul nostru, al copiilor. Dacă nu venea Revoluţia ar fi murit mult mai mulţi copii. Au fost depistaţi foarte puţini adulţi în anii aceia.

După decembrie `89 au venit străinii şi ne-au explicat cum se transmite virusul, am devenit mai apropiaţi de ei. Până să vină ei noi eram echipate aşa: batic, bonetă, halate, totoşi, mânuși, mască… zici că eram cosmonauţi.

Aceşti copii ne-au oferit multă afecţiune. Ne spuneau mamă, iar noi am început să îi iubim ca pe copiii noştri. Iar acum, pe unii dintre ei îi văd mari şi au la rândul lor copii. Simt în continuare aceeaşi afecţiune pentru ei.

La Fundaţia Baylor am ajuns prima dată part-time, în 2007. În 2011 am venit definitiv la Baylor. Am găsit aici un alt mod de a lucra, cum nu am crezut că se poate. Comunicăm bine între noi, avem un colectiv bun aici, la Fundaţia Baylor. Iar eu lucrez cu aceeaşi pacienţi pe care îi cunosc de când erau copii, care îmi sunt dragi au crescut sub ochii mei.

De la copii infectaţi cu HIV am învăţat să am curaj, să fiu mai afectuoasă şi că eşti o părticică dintr-u  mecanism care a făcut mult bine, care a ajutat acei copii să treacă prin cea mai mare încercare a vieţii lor”.


Ajutor de neprețuit
De multă vreme, persoana cu care mă sfătuiesc în legătură cu evenimentele sau cu personajele ultimilor 25 ani este Negivan.

Pentru că ea a fost „omul bun la toate” atât în secția de copii cât și în clinică, persoana care s-a perfecționat permanent, care a rezolvat nu numai provocările medicale ci și cele administrative/legislative și de multe alte feluri. Donațiile în medicamente, alimente, ceaiuri nu ar fi ajuns la copiii seropozitivi dacă ea nu ar fi obținut aprobările ministerelor, vămilor și ale multor altor oficialități din România și din alte țări. A fost ajutor de neprețuit pentru asistenta șefă și directori. Și cel mai important lucru a fost acela că a fost alături de copii și mame, cunoscând fiecare beneficiar, monitorizând evoluția și analizele copiilor prețioși, a celor cu hepatite, a vaccinărilor, a explorărilor funcționale (EKG –de exemplu) și multe altele.

Un astfel de om este de apreciat de toată lumea, nu numai de către colegi și pacienți, „asprimea ei” fiind expresia respectării corectitudinii.

Dr.  Rodica Mătușa

« Inapoi la lista