Lecţia lui Narcis

DSC_1669Narcis sau Teodora. Copilul abandonat sau adultul care a reuşit să depăşească orice aşteptare. Un simbol al „generaţiei HIV” din Constanţa. Oricum i-am spune, vorbim despre o persoană generoasă, despre copilul ajuns, împotriva sorţii, un OM care a lăsat urme în inimile tuturor. Fie că am cunoscut-o sau nu, povestea lui Narcis este plină de emoţie. Prietenii, cei care i-au fost alături până în ultima clipă, vorbesc despre ea la prezent. Amintirile şi afecţiunea nu se sting doar pentru că un trup nu mai există pe pământ. Lacrimile de dor nu şterg o legătură. Narcis sau Teodora, numele de botez pe care l-a ales şi pe care l-a îndrăgit nespus, a fost energie în stare pură. Şi încă este.

„Optimism, voinţă, luptătoare, încrezătoare, cu zâmbetul pe buze tot timpul, prietenoasă. Un copil deosebit, un copil care s-a luptat cu greutăţile vieţii. A fost un copil care a trebuit să-şi înfrunte situaţia, că este un copil abandonat, că stă într-un centru de copii, că nu are pe nimeni şi că are doar nişte colegi de centru, un personal care îi îngrijeşte şi atât, un copil căruia nu i se prevedea un viitor. Un copil diagnosticat cu HIV, căruia nu i se dădeau, la un moment dat, nici şanse de a trăi. A fost un copil deosebit, cu toate greutăţile vieţii a încercat să se facă plăcută, să se facă utilă în comunitate. A încercat să îşi lege prietenii, să-i încurajeze pe cei din jur” – aşa este descrisă Narcis.DSC_1682

A fost mamă, soră şi prietenă celor alături de care a crescut. Şi-a cunoscut familia naturală, însă adevăraţii fraţi i-au fost cei alături de care a crescut în ceea ce se numea în acea perioadă „leagăn de copii”. Pentru ei a ajuns să lucreze, devenind asistent social şi un real sprijin. A plecat dintre ai ei, însă le-a rămas în inimi.

Pentru Fundaţia Baylor Marea Neagră, Narcis a fost un port-drapel. A crescut sub ochii celor de aici, s-a transformat în adultul apreciat şi iubit, s-a căsătorit, apoi a plecat. A reprezentat Asociaţia Speranţa, Fundaţia şi Centrul Clinic de Excelenţă Baylor încă de la înfiinţare. Iar puterea ei a transmis-o tuturor. Forţa de a merge mai departe, de a lupta cu virusul care a marcat ultimii 30 de ani, de a aduce bucuria în sufletele celor bolnavi.

Narcis-Teodora a lăsat, în scurta-i trecere pe acest pământ, urme adânci în sufletele tuturor. Şi ne-a învăţat lecţia iubirii pentru ceilalţi, a forţei nemăsurate şi a bucuriei de a trăi în ciuda oricăror obstacole.

—-

Eu, Narcis-Teodora. Personalitate – Model – Reper   (text de dr. Rodica Mătușa)                  Narcis, copil provenit dintr-o familie monoparentală, cu mai mulți frați, care toată viața și-a petrecut-o prin orfelinate sau case de tip familial.DSC_1612

Prin personalitatea ei și-a creat o viață care poate fi luată drept model. Și așa a și fost, mai ales pentru grupul mare de copii, abandonați sau nu, dar atât de special, al celor infectați cu HIV în anii ’80-’90. Chiar în leagăn, fiind un copil isteț, era prima din grupul ei care înțelegea că trebuie să-și ia medicamentele, că trebuie să mănânce. Învăța totul cu plăcere, antrenând și pe ceilalți s-o urmeze.

Trebuia să-i dai atenție pentru că era comunicativă, cu zâmbetul pe buze, frumoasă, interesantă, particulară, uneori prea serioasă/ matură. Atrăgea atenția voluntarilor străini, așa învățând ușor să vorbească în engleză și chiar puțin în japoneză. Pentru jurnaliști și reporteri era ideală, cât de simplu puteau comunica cu ea. Puteai să o antrenezi imediat în jocuri  sau diferite activități – de la cele sportive, menajere sau dezvoltare de abilități.

Era frumoasă și fotogenică, chiar și atunci când purta ochelari. Toți și-o amintesc,în primul rând pe ea, dansând la deschiderea clinicii sau în tabere, participând ca voluntară la simpozioane, conferințe, manifestări de tot felul. Japonezii o fotografiau cu frenezie alergând după căprioare, făcând origami,bătând tobele ori bătând o pastă de orez într-o ”piuă” imensă. Tinerii japonezi se întreceau să-i șteargă sudoarea de pe frunte, deși ei nu prea acceptă ușor apropierea de cineva.DSC_1636

Avea atitudinea de lider într-un grup, în același timp sărind în ajutorul multora. A parcurs toate etapele educației, ca și orice copil crescut într-o familie: de la grădiniță la școală, facultate, reușind să devină asistent social. S-a angajat să lucreze ajutându-și astfel „frații și surorile” care au crescut, ca și ea, fără părinți.

Și s-a îndrăgostit și a iubit curat, căsătorindu-se cu bărbatul vieții ei, dorindu-și cu ardoare copii.

Cu o astfel de viață, cum să nu devii un reper pentru cei care te cunosc?! Cum să nu te urmeze ceilalți să facă la fel: să învețe strângând din dinți când sunt discriminați, să-și administreze tratamentul oricât de multe pastile ar avea, să relaționeze cu comunitatea ?!

DSC_1677A fost un model și un reper și înainte și după moarte. Acum, după dispariția ei, toți se întreabă cum și de ce s-a întâmplat „să se ducă”. O vedeau mereu sănătoasă, fericită, cu analize perfecte. Doar că, în ultimele luni, fără a se plânge prea mult, ea nu se simțea bine. Spunea acest lucru doar apropiaților, medicilor. Și lor nu le venea să creadă, spunând că exagerează, că prea sunt bune analizele, tratamentul fiind considerat eficient. Dar trupul ei, sufletul ei, tăria ei de-a lungul a 29 ani, s-au prăbușit. Nimeni nu s-a gândit la ea ca la o ființă unică, ci doar ca la un bolnav cu o anumită boală.

Și s-a dus în neant! Moartea ei a fost ca un cataclism pentru majoritatea celor seropozitivi, ca un recul greu de stăpânit de către doctori, care trebuie să răspundă numeroaselor întrebări și spaime ale lor. Dacă Narcis s-a dus, urmez și eu???

 

« Inapoi la lista