Fundaţia Baylor a lansat Raportul Anual 2017

Fundaţia Baylor Marea Neagră anunţă lansarea Raportului anual 2017.

Baylor România a sărbătorit în 2017 zece ani de la înființarea programului de Consiliere, Testare Voluntară şi Gratuită pentru HIV şi Hepatite, eveniment extrem de important pentru organizaţia noastră. De asemenea, ca şi în anii anteriori, Baylor a marcat Ziua Internaţională a Hepatitei, dar şi Săptămâna Europeană a Testării. În cei zece ani de la înființarea programului de Consiliere, Testare Voluntară şi Gratuită pentru HIV şi Hepatite, echipele Baylor au efectuat 66.574 de testări gratuite. Centrul de Excelenţă Baylor a avut în îngrijire 1.035 de pacienţi cu HIV şi 1.274 de pacienţi cu hepatite virale B şi C.

În 2017, 154 de persoane care au participat la cursurile de formare profesională continuă pentru psihologi, asistenţi sociali, medici sau asistente medicale organizate de Baylor.

Manifestul Baylor pentru 2017, mesaj lansat cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva HIV/SIDA, a fost „Noi îmbrăţişăm, NU discriminăm!”. Am folosit acest prilej pentru a recunoaşte drumul lung, anevoios, dar plin de speranţă pe care l-au parcurs persoanele infectate cu HIV, care au reuşit să lupte cu virusul, cu ideile preconcepute ale oamenilor, cu atitudinile neprietenoase sau cu discriminarea.

„Apreciez că boala SIDA la Constanța a schimbat modul tradițional de a oferi îngrijire medicală. Astăzi, la Centrul de Excelență Clinică Baylor, standardul înseamnă ca pacientul să aibă acces de la bun început la o echipă de îngrijire. Cu pacientul lucrează medici specialiști din diferite domenii, psihologi clinicieni, asistenți sociali. Primește nu doar îngrijirea medicală obișnuită, ci are acces anual la programe de profilaxie și detectare precoce a unor afecțiuni grave. Învață cum să se auto-îngrijească, cum să fie expert în ceea ce privește sănătatea proprie. Pe același model, am impus standarde de bună practică și pentru persoanele din comunitate care vin la testare. Lucrăm după un program bine definit de preluare și orientare a pacienților cu hepatite cronice. În plus, echipa Baylor se implică în furnizarea de informații corecte și credibile, necesare personalului din domeniul sănătății, precum și persoanelor afectate de boli infecțioase și cronice grave. Prin fiecare nou proiect pe care îl desfășurăm, scopul nostru este să înlocuim experiența tipic negativă a pacientului din România cu una a grijii, respectului și înțelegerii reciproce. România este o țară a provocărilor și a dificultăților ce par uneori insurmontabile, dar atât oamenii de la Baylor, cât și pacienții și colaboratorii fundației, sunt mici mecanisme care lucrează pentru a promova schimbările pozitive. Aceasta este viziunea care ne va anima și în anii următori!”, a declarat Ana-Maria Schweitzer, directorul executiv al Fundaţiei Baylor Marea Neagră.

Clinica HIV îngrijeşte de aproape 17 ani pacienţii şi familiile lor. Echipa medicală are o colaborare strânsă cu departamentul psihosocial, iar rezultatele muncii lor comune sunt remarcabile. În 2017, 889 de persoane au beneficiat de ajutorul echipei psihosociale şi medicale, iar 77,51% dintre pacienții iniţiaţi pe tratament au avut o aderenţă de peste 95% (considerată optimă pentru luarea tratamentului anti-HIV). În anul care a trecut, 48 de noi paciente au accesat serviciul de planificare familială în 2017 (cele mai multe fac parte din categoria de vârstă între 25 şi 29 de ani) şi peste 78% dintre acestea folosesc o metodă contraceptivă eficientă. Aproximativ 38% dintre toate intervențiile psihosociale  şi medicale din 2017 s-au desfăşurat pe teren.

„România a fost punctul de plecare al poveștii BIPAI. S-a întâmplat ca persoana potrivită, dr. Mark Kline, să fie acolo la momentul potrivit, atunci când mii de copii români aveau nevoie de ajutor, de viață. Aici a cunoscut medicul potrivit, pe dr. Rodica Mătușa. Atunci, odată cu acea întâlnire, copiii români infectați cu HIV au aflat că este minunat să fii îngrijit efectiv, să fii înțeles, să fii îmbrățișat. Acum, după 17 ani, mă uit cu bucurie la cei pe care îi cunosc și eu de când erau copii, îi privesc cu mândrie și cu satisfacția că munca noastră aici, în România, dar și în toate celelalte centre BIPAI înființate după modelul Centrului de Excelență Baylor din Constanța, are un rezultat minunat. Eforturile noastre, ale tuturor, dar în special munca efectivă cu pacienții a echipei Baylor România ne demonstrează în fiecare zi că orice luptă care pare pierdută la început poate fi câștigată cu încredere, cu muncă, cu efortul echipei dar, mai ales, cu multă afecțiune. Ne bucură rezultatele excelente ale echipei Baylor România, atât în ceea ce privește îngrijire pacienților cu HIV, care primesc servicii medicale și psihosociale multidisciplinare, cât și a celor cu hepatite cronice B și C. În plus, putem spune fără lipsă de modestie că programul de testare gratuită, o premieră în rețeaua BIPAI, a schimbat soarta a mii de persoane din Dobrogea. Iar acesta este scopul nostru: Să aducem schimbarea și binele în comunitățile în care activăm. Lecția noastră, în aceste aproape două decenii, este că binele aduce întotdeauna după el bine, niciodată rău. În cazul nostru, putem spune că o îmbrățișare de acum aproape 20 de ani a schimbat soarta a milioane de copii din întreaga lume. S-a creat un efect de domino al binelui. Așa că nu vă feriți să îmbrățișați! Nu se știe niciodată când aveți ocazia să salvați o viață!”, a declarat Michael B. Mizwa, Chief Operating Officer/Senior Vice President, Baylor College of Medicine International Pediatric AIDS Initiative (BIPAI); Director, Global Health, Texas Children’s Hospital

Puteţi vizualiza Raportul anual 2017 aici: https://joom.ag/rNdY (română), https://joom.ag/LTdY (engleză)

« Inapoi la lista