„Fiecare doctor ar trebui să accepte să facă ceea ce îi este mai apropiat ştiinţei lui, dar şi sufletului”

În ultima vreme se tot discută de cât de multe lucruri poate să facă – de exemplu, un profesor – cercetător – chirurg – doctor – membru în diferite comisii/comitete și cluburi, raportor și scriitor, cred că aș putea pune și… etc, raportat, bineînțeles, la timp și câștig în bani. Nu vizez o persoană anume, ci mulți colegi care se află în situația de mai sus, adică aceea de a face bine multe lucruri, pentru care nu ți-ar ajunge 24 ore.

Nu poți prezenta un Curriculum Vitae la o universitate dacă nu ești doctor cu doctorat în medicină, dacă nu ai „n” lucrări științifice publicate în reviste de specialitate „serioase”, dacă nu faci cercetare științifică, dacă nu ești membru în… și eventual să ai și vârsta sub…. Nimeni nu te întrebă dacă ai fost doctor, adică medic, bun, apropiat de bolnavi, cu experiență practică într-un domeniu. Lucrările ştiinţifice nu întotdeauna reflectă activitatea ta „a patul bolnavului”, nu descriu lucruri concrete, poza siterăspunsuri pe care ți le dai la problemele și situațiile critice pe care a trebuit să le rezolvi.

În ultimul timp, aproape toți bolnavii se plâng că doctorul n-are suficient timp pentru ei, uneori că sunt pasați la colegi mai tineri, pentru că ei trebuie să meargă în altă parte sau să se ocupe de alte lucruri mai importante.

Ori, pentru un bolnav e tare necesar de a fi ascultat, de a fi doar tu și el, de a-i da încrederea că-i rezolvi problema lui.

Dacă vrei să fii cercetător studiază cazurile prezentate, fă experiențele dorite; dacă vrei să fii profesor rezervă-ți timp pentru predare, nu lua din cel afectat pacientului. Bolnavii cronici se plâng că nu sunt văzuți cu lunile/anii de doctorii „lor”, că nu li se evaluează evoluția, din lipsă de timp. La o boală cronică este stabilit un anumit ritm de evaluare pe care foarte puțini doctori îl mai respectă, în cel mai bun caz rezolvând telefonic „consultația”. Toată lumea se gândește doar la o evoluție revizibilă,eventual chiar cuantificată financiar, și nu la faptul că fiecare bolnav este unic și are o evoluție imprevizibilă.

Orice loc de muncă are o fișă a postului, cu ceea ce se poate face în „n” ore de lucru. Chiar dacă au trecut vremurile când aveai încredere mare în ce-ți spunea un doctor, nu în nu știu ce analize, când vorba unui doctor te alina, totuși, nu se poate să nu stai față în față cu bolnavul, să nu-l consulți, să nu-ți pui întrebarea ce e de făcut, să nu se încheie întâlnirea dintre tine și el fiind convinși și unul și altul că ați facut tot ce se putea face.

Și, apoi, un doctor nu prea are un timp limitat de lucru. Încrederea în cineva o poți pierde ușor și atunci cînd este vorba de viață sau de moarte, pentru cineva bolnav, este cumplit.

Fiecare doctor ar trebui să accepte să facă ceea ce îi este mai apropiat științei lui, dar și sufletului, banii fiind mult mai puțin importanți.

Dr. Rodica  Mătușa, Constanța, 30 martie 2016

« Inapoi la lista