Copiii preţioşi ai anului 2016

De la copiii infectaţi la părinţii fericiţi ai unor micuţi sănătoşi. De la „generaţia HIV” la „generaţia copiilor preţioşi”. Pentru bolnavii infectaţi cu virusul HIV tranziţia nu a fost uşoară. Tratamentele, teama, speranţa la o viaţă normală, toate au creat un amalgam de sentimente şi de temeri. Însă, pentru mulţi dintre cei infectaţi cu HIV, visul a devenit realitate. De la începutul acestui an, 14 beneficiare ale serviciilor Fundaţiei Baylor Marea Neagră au rămas însărcinate, copiii fiind doriţi şi aşteptaţi cu dragoste de familiile lor. Deja, 13 micuţi sănătoşi au ajuns acasă, iar evoluţia lor este îmbucurătoare.

„Cel mai important şi mai emoţionant eveniment în viaţa unui cuplu sau a unei familii, mai ales dacă este infectată/afectată HIV/SIDA, este naşterea unui copil. Acest lucru se datorează faptului că de la o generaţie bolnavă se ajunge acum la o generaţie sănătoasă dacă se respectă toate recomandările specialiştilor. Acestea ţin de terapia antiretrovirală, de alimentaţie, de controlul infecţiei HIV, dar şi de planificare familială şi de susţinerea tuturor membrilor familiei afectate, nu numai a cuplului”, spune dr. Rodica Mătuşa, cea care i-a îngrijit încă din primii ani de viaţă pe actualii părinţi fericiţi.

La rândul său, dr. Violeta Cîndea, medic cu competenţe în planificarea familială în cadrul Fundaţiei Baylor Marea Neagră, subliniază importanţa controlului preconcepţie atât în cazul cuplurilor seropozitive, cât şi în cazul celor neinfectate HIV: „Avem, actualmente, tot ceea ce ne trebuie pentru a preveni infecţia transmisă de la mamă la copil. O importanţă majoră o are, însă, controlul pre-concepţie, planificarea viitoarei sarcini. Cuplurile care ştiu că sunt infectate, dar şi cele care nu îşi cunosc statusul, ar trebui să se testeze, să îşi facă analizele înainte de eventuala sarcină. Trebuie evitată situaţia în care se procreează într-un cuplu în care infecţia cu virusul HIV nu este cunoscută sau este prost gestionată, riscul de transmitere la făt fiind foarte mare în acest caz”.

În anii trecuţi, 40% dintre nou-născuţi erau infectaţi pe cale verticală, de la mamă la făt. Acum, numai 1% dintre cazuri mai au această cauză.

„Este foarte importantă monitorizarea a nou-născutului şi a mamei cel puţin doi ani după naştere pentru că doar după vârsta de 18 luni se poate spune cu precizie dacă micuţul este sau nu infectat HIV. Supravegherea lui este importantă pentru a-i asigura o stare bună de sănătate, alimentaţie artificială, cu lapte praf, şi o evaluare clinico-biologică periodică”, explică dr. Rodica Mătuşa, consultant medical la Fundaţiei Baylor Marea Neagră.

« Inapoi la lista