Ştiai că…?! – Despre hepatita B

  • Hepatita B este provocată de un virus prezent în sânge, în secreţiile genitale, spermă, în limfocite, în măduva osoasă, în laptele matern, în salivă, în lacrimi, în urină, iar multiplicarea lui este intensă
  • Virusul B poate rezista în mediul extern, în medie, 7 zile. Nu este inactivat de alcool, eter sau căldură
  • Puterea de contaminare a virusului B este foarte mare: riscul contaminării în afara unei expuneri la sângele unei persoane infectate este de 30%
  • Sursa de infecţie este omul: digestiv, sexual, vertical – de la mamă la copil
  • Depistarea hepatitei B pe parcursul sarcinii ajută la prevenirea transmiterii virusului
  • Mai mult de 90% dintre copiii contaminaţi înaintea vârstei de 1 an vor dezvolta o hepatită cronică B (în cazul adulţilor doar 10% din cazuri se cronicizează)
  • Hepatita B poate să treacă neobservată. Majoritatea bolnavilor nu prezintă semne ale afecţiunii
  • Între 10% – 30% dintre cazurile de hepatită acută, se pot manifesta prin: oboseală, greaţă, vărsături, sindrom pseudo-gripal şi îngălbenire
  • Între 0,1% – 1% din cazurile de hepatită B pot evolua spre formele acute, spre o hepatită fulminantă (forma gravă şi mortală a bolii în absenţa transplantului hepatic)
  • Perioada de incubaţie a virusului hepatitei B este, în medie, de 75 de zile, dar poate varia între 30 şi 180 de zile
  • Prin vaccinare, organismul produce anticorpi, care te apără de infectările ulterioare cu VHB
  • Prin vaccinare se asigură atât prevenirea hepatitei B acute, cât şi evoluţia acesteia către hepatita cronică şi a urmărilor ei grave: ciroza şi cancerul hepatic

« Inapoi la lista