Grup de suport

Ce este un grup de suport?

  • Fundaţia Baylor-Marea Neagră organizează grupuri de suport pentru pacienţii diagnosticaţi cu virus hepatitic C.
  • Grupurile de suport vă oferă oportunitatea de a vedea problemele cu care va confruntaţi şi prin ochii altora. Acestea vă pot da o nouă perspectivă asupra situaţiei în care vă aflaţi, pot reduce din sentimentul de vinovăţie pe care aţi putea să-l simţiţi şi vă ajută să recunoaşteţi şi să faceţi diferenţa între problemele pe care le aveţi din cauza bolii şi cele legate de viaţa personală. Întrebări ca: “de ce eu?” au un nou înţeles într-un grup în care toţi se întreabă acelaşi lucru.
  • Pe de altă parte, puteţi crede că grupurile de suport pot să nu fie potrivite pentru unii dintre dumneavoastră, dar ele vă ajută să dezvoltaţi şi să învăţaţi metode de confruntare cu boala şi, pe de altă parte, să nu vă simţiţi izolaţi.
  • Dacă până atunci v-aţi simţit izolat, veţi avea surpriza să constataţi că vă aflaţi într-un mediu în care sunteţi ascultat, acceptat, în care veţi fi informat şi care vă ajută să vă formulaţi mai clar problemele şi, în acelaşi timp, strategiile de a ieşi din impas şi a deţine controlul asupra a ceea ce vi se întâmplă. Între membrii grupului, ca pacient, puteţi lua act de anumite idei, până atunci străine modului dumneavoastră de gândire, le puteţi asimila şi astfel vă puteţi mobiliza să participaţi activ la succesul terapeutic.
  • Ca membru al grupului, vă puteţi dezvolta şi consolida competența şi abilitatea de a lupta cu hepatita, ajutându-i pe ceilalţi membri.
  • Prima şedinţă de acest gen a avut loc în august 2013, iar următoarele s-au desfăşurat cu o regularitate de o şedinţă pe lună. Ne propunem ca și în anii următori să continuăm acest demers terapeutic.

Înscriere la grupul de suport

Pentru a putea participa la grupurile de suport vă puteţi înscrie completând informațiile câmpurile de mai jos și trimițându-le prin formularul de contact:

  • Nume şi prenume:
  • Vârsta:
  • Localitatea de domiciliu:
  • Data primirii diagnosticului de hepatită cu virus C:

Statusul actual (de ales opțiunea care se aplică în cazul dumneavoastră):

  • În momentul investigaţiilor iniţiale
  • În perioada de aşteptare a aprobării tratamentului
  • În timpul tratamentului
  • După efectuarea tratamentului
  • Nu necesit tratament
  • Nu pot primi tratament

Grupul de informare

Pentru mai multe informaţii ne puteţi contacta telefonic, prin email sau la sediu.

Sesiunile de informare cu pacienții care sunt diagnosticați cu virusul hepatitic C se desfășoară, de obicei, trimestrial. Acestea sunt conduse de către un medic specialist, care oferă informații avizate despre virusul hepatitei C. Cadrul medical este în măsură să răspundă și neclarităților ce țin de particularități ale analizelor și conexiuni între acestea. Sesiunea de informare este interactivă și clarificatoare.

Spre deosebire de grupul de suport, sesiunea de informare poate avea un număr mai mare de participanți, de regulă zece. Au existat și excepții, când, datorită solicitărilor, au participat la astfel de întâlniri chiar și 30 de pacienți. Desigur, dacă printre persoanele apropiate pacienților există doritori de asistare, sunt bineveniți să participle. Convocarea pacienților și invitarea medicului specialist se realizează de către echipa Baylor.