Intrebari frecvente

Ar trebui să mă testez pentru hepatite?

Orice persoană care s-a expus pe parcursul vieţii, voluntar sau involuntar, unuia dintre următoarele riscuri, ar trebui să îşi verifice statusul :
– Intervenţii stomatologice;
– Intervenţii chirurgicale;
– Transfuzii de sânge și produse de sânge;
– Beneficiari de dializă renală şi hemodializă;
– Cadre medicale;
– Rude de gradul I purtătoare de virusuri hepatitice;
– Contacte sexuale neprotejate;
– Femei însărcinate;
– Infecţii cu transmitere sexuală;
– Persoane care oferă servicii sexuale plătite;
– Utilizatori de droguri (injectabile sau prizabile);
– Apelarea la servicii cosmetice;
– Tatuaje, piercinguri;
– Transplant de organe sau țesuturi.

Cum mă poate ajuta testarea?

Cu teste specifice identificării acestor virusuri.
Testându-te, primeşti informaţii relevante şi poţi sta liniştit ştiind că eşti sănătos. Testarea este singurul mod care îţi confirma cu adevărat că eşti în regulă.
Testându-te, te protejezi nu doar pe tine, dar şi pe cei dragi ţie.
Dacă plănuieşti să rămâi însărcinată sau eşti deja însărcinată, testându-te, poţi lua măsurile necesare pentru a preveni transmiterea infecţiilor.
Dacă descoperi că eşti purtător de virus hepatitic, poţi începe investigaţiile medicale în vederea iniţierii tratamentului.

În cadrul Fundaţiei Baylor se fac analize la ficat?

Într-adevăr, hepatita B şi hepatita C sunt virusuri care afectează ficatul, însă nu sunt singurele analize care se pot face pentru evaluarea ficatului. Cele mai comune analize care indică dacă ficatul suferă sunt transaminazele (TGO, TGP/ALT, ALP). În cadrul Fundaţiei Baylor se pot face teste gratuite pentru hepatita B, C şi HIV, însă şi pentru analizele uzuale menţionate mai sus putem efectua recoltări contra cost.

Ce trebuie sa fac dacă am intrat în contact cu sângele unei persoane infectate? (profilaxia post expunere- PPE)

Atat profilaxia pasiv-activa – administrare HIGB si vaccin hepatitic B, cat si profilaxia activa – administrarea de vaccin hepatitic B, au o eficienta crescuta in prevenirea infectiei cu virus hepatitic B dupa expunere. HIGB administrata singura s-a dovedit a fi eficienta in prevenirea infectiei cu VHB, avand rol de adjuvant cand este administrata impreuna cu vaccinul hepatitic B.

Eficienta PPE este determinata de perioada dintre expunere si administrarea primei doze de vaccin, ea diminuand cu cat aceasta perioada este mai lunga.

In cazul intepaturilor, taierilor cu obiecte posibil contaminate, intervalul recomandat este de ≤ 7 zile de la expunere, iar in cazul contactului sexual cu o persoana posibil infectata ≤14 zile de la expunere.

Persoanele cu status imun normal care au fost testate post-vaccinal si sunt cunoscute cu o concentratie a Ac anti-HBs ≥ 10mUI/ml nu necesita profilaxie dupa expunere si nici urmarirea periodica pentru determinarea concentratiei Ac anti-HBs.

Recomandari de profilaxie post-expunere la sange sau fluide ce contin sange, in functie de tipul de expunere, infectiozitatea persoanei sursa si statusul vaccinal al persoanei expuse:

 

 

Expunere Conduita  
Sursa cu Ag HBs+ Persoana nevaccinata Persoana vaccinata*

 

Percutana (intepatura, taiere) / contact al mucoaselor cu sange sau fluide contaminate cu sange Schema completa de vaccinare anti-hepatita B si HIGB Rapel vaccin hepatitic B
Contact sexual / utilizare seringa in comun Schema completa de vaccinare antihepatita B si HIGB Rapel vaccin hepatitic B
Victima unui viol / abuz sexual Schema completa de vaccinare antihepatita B si HIGB Rapel vaccin hepatitic B
Sursa cu AgHBs necunoscut  
Victima unui viol / abuz sexual Schema completa de vaccinare anti-hepatita B
Percutana ( intepatura, taiere) /contact al mucoaselor cu sange sau fluide ce contin sange Schema completa de vaccinare anti-hepatita B
Contact sexual / utilizare seringa in comun Schema completa de vaccinare anti-hepatita B

 

 

*persoana care are documente privind statusul vaccinal, dar nu a fost testata post-vaccinare

Mi-am făcut recent toate analizele de sânge. Mai are sens să mă testez pentru hepatite?

Majoritatea oamenilor se raportează astfel la analizele uzuale de sânge. Exprimarea “toate” analizele este nepotrivită. Testarea pentru hepatite este indicată cel puţin de două ori pe an sau la trei luni după expunerea la un risc, aceasta fiind fereastra imunologică specifică virusurilor hepatice. În plus, analizele obişnuite de sânge nu pot arăta prezenţa virusurilor B/C. Pentru acestea este nevoie de teste specifice ca cele pe care Fundaţia Baylor le oferă gratuit celor interesaţi.

Ce înseamnă ferestra imunologică/ perioada de  incubaţie?

Fereastra imunologică/perioada de incubaţie este acel interval de timp în care organismul dezvoltă anticorpi/antigeni specifici diverselor virusuri. Pentru hepatite, este vorba despre 3-6 luni.

Sunt însărcinată. Sunt şanse să nasc un copil sănătos, dacă am fost diagnosticată cu hepatita B/C?

Da. O femeie poate da naştere unui copil sănătos, dacă urmează toţi paşii necesari diagnosticării complete, indicaţiile medicului specialist (infecţionist, internist sau gastroenterolog). Deşi acestea pot să fie în funcţie de stadiul bolii, în general se recomandă naştere prin operaţie cezariană şi alăptare artificială, precum şi administrarea unor vaccinuri bebeluşului imediat după naştere (imunoglobulina).

Dacă rezultatele testelor mele sunt negative, înseamnă că şi partenerul meu este sănătos?

Nu. Testele arată doar starea ta de sănătate şi nu sunt relevante pentru nimeni altcineva. Hepatita nu se transmite doar pe cale sexuală şi nu este obligatoriu că virusul să se transmită în timpul actului sexual. Pentru ca şi partenerul tău să îşi cunoască starea de sănătate, trebuie să îşi facă personal analizele.

Care este diferenţa între un rezultat reactiv şi unul pozitiv?

Un rezultat reactiv înseamnă o suspiciune de prezenţă a virusului, pe când un rezultat pozitiv indică prezenţa certă a virusului/anticorpilor în organism.

Este adevărat că din hepatita B poţi „să dai în hepatită C” ???

Nu. Este complet neadevărat. Cele două hepatite nu pot evolua astfel, întrucât sunt date de virusuri diferite. Însă, pot fi contactate ambele virusuri în acelaşi timp sau în împrejurări diferite. În acest caz vorbim despre coninfecție.

Hepatita C echivalează cu ciroza?

Nu. Ciroza este o boală cronică de ficat, caracterizată prin apariţia unor granulaţii dense în ţesutul acestui organ şi prin distrugerea celulelor hepatice. Ciroza are cauze multiple, iar printre acestea se numără şi infecţia cu hepatita B sau C, netratatată corespunzător.

Se poate contacta hepatita B sau C dacă folosim aceleaşi tacâmuri, veselă cu o persoană infectată?

Nu. Căile de transmitere a acestor virusuri sunt: calea sanguină, expunere la sânge sau produse de sânge, calea sexuală (mai ales în cazul VHB), vertical (de la mamă la făt pe timpul sarcinii), intrafamilial prin folosirea în comun a obiectelor de igienă personală (periuţa de dinţi, trusa de manichiură-pedichiură), nozocomial (în cursul diverselor intervenţii chirurgicale, intervenţii/lucrări stomatologice, dacă nu sunt respectate normele de sterilizare).

Dacă nu am niciun simptom înseamnă că nu am hepatită?

Nu. Se spune despre hepatitele produse de virusurile hepatitice B, C, D că sunt boli „tăcute”, adică asimptomatice în cele mai multe cazuri. De aceea, doar testându-ne putem avea un rezultat cert.

Ce trebuie să fac dacă am avut un contact sexual neprotejat cu o persoană cu virus hepatitic B sau C?

Primul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să vă testaţi. Apoi trebuie să consultaţi un medic pentru a discuta despre rezultatul analizei. În funcţie de rezultat şi de virusul la care aţi fost expus, există anumite măsuri profilactice post-expunere. În cazul virusului B se poate face un vaccin dacă medicul vă recomandă.
Mai multe informaţii puteţi găsi aici.

Ce trebuie să fac dacă s-a rupt prezervativul în timpul unui contact sexual cu o persoană a cărei stare de sănătate nu o cunosc?

Trebuie să vă testaţi şi, în funcţie de rezultat, probabil va fi nevoie să repetaţi analiza la un anumit interval de timp dacă testul iniţial a fost făcut în perioada de incubaţie a virusului. Perioada de incubaţie a virusurilor variază între 30 şi 180 de zile. Asta înseamnă că rezultatul testului nu este concludent dacă situaţia de risc a avut loc cu mai puţin de şase luni înainte. În tot acest timp ar trebui să folosiţi o metodă de protecţie, cum ar fi prezervativul, la toate contactele sexuale, indiferent de tipul lor (vaginal, oral sau anal). De asemenea, partenerul/partenera cu care aţi avut contactul sexual în momentul în care s-a rupt prezervativul ar trebui motivat pentru a se testa. Poate nu ar fi rău să cereţi ajutor pentru a înţelege care sunt etapele corecte pentru aplicarea prezervativului. Acesta se rupe, de cele mai multe ori, din motivul că nu sunt respectate întocmai etapele aplicării lui. Parte din aceste informaţii le puteţi solicita centrului nostru de testare. La fel cum vă puteţi adresa centrului Baylor pentru testarea HIV sau a hepatitelor B şi C. Dar, pentru efectuarea altor analize de identificare a posibilelor infecţii contactate este necesar să vă adresaţi unui specialist venerolog sau dermatolog. NU pierdeţi din vedere că, în urma unui accident ca acesta, ruperea prezervativului, există şi riscul apariţiei unei sarcini. Un medic ginecolog sau de planificare familială este specialistul căruia ar trebui să vă adresaţi, în cel mai scurt timp posibil (dacă vă gândiţi că nu e cazul să păstraţi sarcina, dvs sau partenera, după caz, atunci contracepţia de urgenţă poate fi utilizată eficient în primele 48 de ore de la contactul neprotejat!).

Dacă am sau am avut un virus hepatitic pot să donez sânge?

Nu. Persoanele care au avut sau au un virus hepatitic nu pot dona sânge. Testarea pentru virusurile hepatitice B, C face parte din analizele de rutină la evaluarea viitorilor donatori de sânge.

Ce fac dacă sunt depistată în timpul sarcinii cu un virus hepatitic?

Prezenţa virusului la mamă nu presupune renunţarea la sarcină. În funcţie de virusul hepatitic depistat se pot lua diferite măsuri de prevenire a transmiterii acestuia la făt.
În cazul în care mama are AgHbs pozitiv (adică virusul hepatitic B), la naştere copilul va fi vaccinat împotriva virusului hepatitic B (vaccin pe care îl primesc toţi nou-născuţii) şi va primi Imunoglobulina umană antihepatita B în primele 12 ore de la naştere. Alăptarea la sân nu este contraindicată dacă copilul primeşte profilaxia cu imunoglobulina şi este vaccinat.
În cazul în care mama este diagnosticată cu virusul hepatitic C nu există o schemă de imunizare a copilului la naştere. Nu există vaccin antihepatitic C.
În oricare din situaţii este obligatoriu să fiţi luată în evidenţă de un medic specialist (medic infecţionist, medic gastroenterolog, medic de medicină internă). Este posibil ca medicul să vă recomande naşterea prin cezariană.

Ce fac dacă m-am înţepat într-un ac folosit la o persoană cu virus hepatitic sau al cărei status nu se cunoaşte?

Informaţii despre aceste situaţii găsiţi în Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 916/2006 .

Este suficient să mă testez o singură dată în viaţă?

Nu. Dacă situaţiile de risc (situaţiile în care putem contacta un virus) se repetă este bine să repetăm şi analizele pentru virusurile hepatitice. Este recomandat să ne testăm cel puţin o dată pe an în funcţie de riscurile pe care le avem.

Cât de sigure sunt testele? Dacă sunt rapide, sunt mai puţin sigure?

Pentru depistarea virusurilor hepatitice se poate folosi tehnica Elisa sau testele rapide.
Tehnica Elisa (Enzyme-linked Immunosorbent Assay) este o metodă de detectare a unor molecule (proteine, carbohidraţi, etc.) cu ajutorul complexelor antigen-anticorp conjugate cu o enzimă. Este o metodă foarte sensibilă. Sensibilitatea este de 100%, iar specificitatea este în jur 99%. Poate fi cantitativă sau calitativă.
Avantajele acestei tehnici sunt:

  • este sensibilă,
  • determină atât Ag (antigen), cât şi Ac (anticorpi),
  • noniradiantă.

Parametrii care caracterizează acurateatea testelor de laborator sunt sensibilitatea şi specificitatea.
Sensibilitatea reprezintă abilitatea de a detecta subiecţii pozitivi dintr-o populaţie. Astfel, o sensibilitate de 98% a unui anumit test de laborator înseamnă că acesta poate depista 98 de cazuri pozitive din 100, 2 cazuri fiind raportate ca fiind fals negative.
Specificitatea reprezintă abilitatea unui test de a depista valorile negative dintr-o populaţie. Astfel, o specificitate de 95% înseamnă că din 100 de cazuri real negative, doar 95 sunt depistate ca atare, restul de 5 fiind fals positive.
Testul de laborator ideal ar trebui să aibă sensibilitate şi specificitate de 100% ceea ce este dificil de obţinut în practică.
Testele rapide au o sensibilitate şi specificitatea de aproximativ 98-99%.

Ce este NV (nivelul viral)?

Nivelul viral, adică ARN viral hepatita C sau ADN viral hepatita B (cantitativ) este un test care detectează modificările încărcăturii virale survenite la pacienţii cu hepatită. Această analiză permite:

  • măsurarea nivelului de ADN-HBV sau de ARN-HCV în plasmă sau serul pacienţilor,
  • măsurarea unei viremii active (cantitatea de virus care există în organism),
  • urmărirea eficienţei terapiei antivirale.

Este un test foarte util în urmărirea răspunsului la tratamentul antiviral (nivelul viral scade atunci când tratamentul este eficient).

Ce este puncţia biopsie hepatică/metoda neinvazivă?

Puncția-biopsie hepatică sau biopsia ficatului este, în momentul de faţă, examenul de referinţă pentru stabilirea cauzei şi precizarea tratamentului şi a prognosticului (de exemplu, stadiul de fibroză) pentru numeroase boli ale ficatului sau alte boli cu repercusiuni la nivelul ficatului. Acest examen este indispensabil pentru primirea tratamentului în cazul anumitor boli, cum sunt, de exemplu, hepatitele B şi C.
Biopsia hepatică este o metodă invazivă de diagnostic şi examinare, adică presupune lezarea organismului/ţesutului pentru realizarea ei.
Există astăzi şi metode non-invazive care pot înlocui biopsia hepatică. Aceste metode nu necesită lezarea organismului/ţesutului pentru efectuarea lor, ci doar în anumite cazuri lezarea pielii pentru recoltarea de probe de sânge (Fibroscan, Fibrotest).

Noile terapii fără interferon sunt disponibile și pentru pacienții cu hepatita C din România?

Da, detalii despre aceste terapii și criteriile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană infectată cu virusul hepatitic C pentru a putea avea acces la noul tratament se găsesc în  Ordinul nr. 357 din 8.06.2015  referitor la introducerea tratamentului interferon-free pentru pacienții cu diferite forme clinice de infecție cu VHC (virusul hepatitic C).

De asemenea au fost publicate pe CNAS.ro documentele/procedurile pentru accesarea tratamentului fără interferon precum și lista laboratoarelor în care se fac testări gratuite pentru persoanele care au nevoie de noul tratament.

Ce fel de medic ar trebui să consultați pentru tratamentul hepatitei C? 

În momentul de față, un număr mic de specialiști au experiența necesară pentru a trata hepatita C, dar în viitorul apropiat chiar și medicii generaliști/medicii de familie vor avea posibilitatea de a trata astfel de pacienți – acest lucru va fi posibil, însă,  doar dacă casele de asigurări de sănătate nu vor impune restricții în privința furnizorilor ale căror servicii vor fi rambursate de către asiguratori.

Daca doriți să vă tratați de hepatita C și nu ati găsit încă un medic, probabil că vă întrebați ce tip de medic este cel mai bun pentru dumneavoastră. Astăzi, majoritatea oamenilor se duc la gastroenterolog sau la medicul de medicină internă – hepatolog; iar cei care au coinfecție hepatita C – HIV se tratează în continuare la medicul de boli infecțioase sau la un specialist HIV. Dar există, oare, vreun beneficiu în ceea ce privește alegerea unui anumit specialist?

Medicul gastroenterolog este un specialist al sistemului digestiv, ceea ce include intestinele, ficatul, pancreasul și vezica biliară. Iar hepatologia este considerată o subspecialitate a gastroenterologiei, care este focalizată asupra ficatului, vezicii biliare, arborelui biliar și pancreasului. Chiar dacă se pare că ar fi o idee mai bună să căutați un medic care s-a specializat în bolile ficatului, Michael W. Fried, medic, director al Centrului pentru Studiul Ficatului al Universității din Carolina de Nord  la Chapel Hill, spune că nu există un motiv fundamental pentru care hepatologii ar fi mai capabili decât gastroenterologii să trateze hepatita C.

 „Eu cred că principalul criteriu care trebuie luat în calcul este să fie interesați de hepatita C, să aibă experiență și să o considere o prioritate în managementul pacienților săi,” a spus Fried despre ce ar trebui să urmăriți atunci când vă alegeți medicul.

Într-adevar, un gastroenterolog foarte bine pregătit este expus foarte mult la hepatologie, deci dacă aveți o afecțiune hepatică gravă, ar fi cel mai bine să consultați un gastroenterolog care are experiență în tratarea hepatitei C. Medicii din ambele specialități pot face analizele necesare care să evidențieze stadiul de afectare a ficatului, de asemenea genotipul viral (foarte important în ghidarea tratamentului) și încărcarea virală. Ei pot prescrie tratamentul necesar și vă pot monitoriza pe parcursul tratamentului astfel încât orice efect secundar apărut să fie ținut sub control.

În ceea ce privește pacienții cu coinfecție hepatita C – HIV, ei pot primi tratament direct de la medicul lor specialist de boli infecțioase sau specialistul HIV, atâta timp cât este instruit și are experiență în tratarea hepatitei C. Însă, dacă ficatul este mai grav afectat, este mai bine să consultați un medic cu pregătire în tratarea ambelor probleme, un gastroenterolog sau un medic de medicină internă – hepatolog.

În această toamnă, trei noi medicamente antivirale care acționează direct asupra virusului vor primi, probabil, aprobarea de la FDA (Administrația Medicamentelor și Alimentelor) pentru a fi folosite în tratarea hepatitei C. În afară de creșterea ratei de succes a tratamentului, aceste medicamente vor duce și la diminuarea efectelor adverse, ceea ce va face tratamentul mai ușor de efectuat și mai bine tolerat. În consecință, chiar și un non-specialist sau un medic generalist va putea să preia o mare parte din cazurile de hepatita C pe viitor.

Conform lui Homie Razavi, medic în Centrul de Analiză a Bolilor din Louisville, Colorado, un model de tratament care este discutat de către comunitatea medicală presupune implicarea medicilor generaliști/ medicilor de familie în diagnosticarea hepatitei C și, respectiv, tratarea cazurilor ușoare de boală hepatică. Cazurile severe de boală vor fi referite specialiștilor.

Însă Michael Fried atenționează că această schimbare nu va fi ușoară pentru medicii generaliști/medicii de familie.

„O să fie nevoie de un efort concentrat din partea medicilor de familie să învețe despre boala hepatică, să fie capabili să diferențieze o formă severă de o formă usoară, și apoi să ia deciziile adecvate pentru pacienții lor,” spune Fried.

În plus, posibilitatea ca dumnevoastră să consultați un medic fără o pregătire specială în bolile de ficat sau un specialist în boli infecțioase pentru tratarea hepatitei C o să depindă exclusiv de casa de asigurări și dacă aceasta va fi de acord sau nu să compenseze medicii pentru timpul acordat. De curând, există vești tulburătoare pe această temă, având în vedere că unele programe de stat Medicaid și planurile de îngrijire stabilite Medicaid au început să impună noi măsuri  care restricționează rambursarea pentru rețetele prescrise pentru hepatita C doar pentru gastroenterologi, hepatologi, și medicii specialiști în boli infecțioase. Acest lucru îi exclude pe  medicii specialiști în tratarea  HIV care nu sunt specialiști în boli infecțioase (ei pot fi medici internițti sau medici de familie dar care au deja experiență în tratarea hepatitei C), și, deasemenea, sunt excluși și medicii generaliști/ de familie. În unele state, doar medicii speclialiști în boli hepatice sunt incluși în programele de rambursare ale caselor de asigurări.

Ca urmare a acestei situații, au apărut nemulțumiri în rândul medicilor. Astfel, într-o scrisoare trimisă pe 19 august către Centrele de servicii Medicare și Medicaid în Baltimore, liderii Societății Americane de Boli Infecțioase și ai Asociatiei medicale de HIV au afirmat, „Nu toți hepatologii au experiența necesară pentru a trata hepatita C și mulți dintre ei nu au suficientă experiență pentru a coordona îngrijirea complexă a pacienților cu coinfecție hepatită C și HIV, având în vedere că majoritatea sunt îngrijiți de către medici specialiști în boli infecțioase sau HIV.”

Joel Gallant, medic, șef la HIVMA spune: „doctorii specialiști HIV care includ atât specialiști în boli infecțioase cât și cei fără speclializare în tratarea bolilor infecțioase,  au tratat pacienți cu coinfecție de mulți ani. Noi considerăm hepatita C ca fiind o boală virală exact ca și HIV și tratamentul adecvat este terapie anitivirală.”

Gallant crede că aceste restricții nu au nicio legătură cu îngrijirea pacienților ci cu banii având în vedere că a crescut costul tratamentului hepatitei C odată cu introducerea pe piață a medicamentului Sovaldi (sofosbuvir) de către Gilead Sciences care costă 1.000 $ pe zi, tratamentul fiind urmat pentru o perioadă de 12 sau 24 de săptămâni.

„Când tratamentul hepatitei  C era foarte complicat și toxic, nu existau restricții legate de specialitatea medicului care poate prescrie tratamentul”, spune el. „Este foarte interesant că odată cu apariția acestor medicamente simple au apărut și restricții. Deci, singura explicație nu este complexitatea terapiei, ci un mod de a pune bariere pentru că medicamentele sunt scumpe.”

Una din organizațiile de îngrijire Medicaid care pune astfel de restricții este Pennsylvania’s Gateway Health, care nu permite medicilor care nu sunt specialiști în boli infecțioase/HIV să  primească autorizația de a prescrie medicamente pentru hepatita C. Ca răspuns la reclamația făcută de către HIVMA și Academia Americană de Medicină pentru HIV, Michael Madden, medic, vice președinte al Gateway Health, a descris noul tratament pentru hepatita C ca fiind în același timp „binecuvăntare și blestem.” El a sugerat că, pentru început, rata de succes a tratamentului hepatitei C  prescris pacienților poate să nu fie atât de mare ca cea din studiile clinice, afirmând că acesta trebuie folosit cu prudență.  Apoi a citat „costul excesiv al acestei terapii și faptul că nu a fost sponsorizată de către CMS, majoritatea programelor de stat Medicaid sau planurile de sănătate.”

Conform Donnei Sweet, medic, director și principal anchetator al Centrului de Educație și Instruire HIV din Kansas, „cerința ca un hepatolog, un gastroenterolog sau un specialist în boli infecțioase să trateze pacienți cu hepatita  C ridică mai multe probleme: în primul rand, nu există suficient de multi specialiști care să facă acest lucru acum, și, în al doilea rand,  un număr mare de pacienți au asigurare Medicaid. Iar mulți specialiști (gastroenterologii, medici de boli infecțioase) nu colaborează cu Medicaid, din cauza plăților mici.”

Traducere după un articol de Benjamim Ryan