Hepatita D

HEPATITA cu virusul D – HDV

Etiologia hepatitei D (Delta)

Hepatita D este cauzată de un virus (VHD – virus hepatitic D) ARN, descoperit în 1977. Este un agent viral defectiv, satelit al VHB. Pentru a se multiplica se foloseşte de supercapsidele goale ale virusului hepatitei B, care sunt produse în cantitate mare la purtătorii cronici de AgHBs.
Deci, acest virus poate fi contractat doar de persoanele deja infectate cu virus hepatitic B, fie că infecţia se produce simultan cu ambele virusuri, fie poate fi vorba de o suprainfecţie a unei hepatite cronice B.

Transmiterea hepatitei D

Transmiterea virusului se produce în aceeaşi manieră ca şi cea a virusului hepatitic B.

Simptomele unei hepatite D

Cel mai adesea, hepatita D trece neobservată la majoritatea pacienţilor.
O persoană din zece poate acuza simptome ca: oboseală, greaţă, vărsături, sindrom pseudo-gripal, îngălbenire.

Evoluţia unei hepatite D

Din punct de vedere clinic, nu se poate face distincţie între o hepatită acută cu coinfectie VHB-VHD și o hepatită acută doar cu VHB. Coinfecția VHB-VHD se poate caracteriza prin tendinţa de a produce agravarea hepatitei acute faţă de monoinfectie.
Se disting două situaţii diferite:

  • Coinfecția VHB-VHD: infectare simultană cu ambele virusuri. Ea se asociază cu un risc crescut de hepatită fulminantă (aproximativ 5% din cazuri). Evoluţia este, de obicei, spre vindecare spontană (în absenţa hepatitei fulminante). Evoluţia către cronicizare este rară.
  • Suprainfectarea cu virus D (Delta) a unui purtător cronic de AgHBs (infectare secvenţială). Se caracterizează prin leziuni hepatice mai severe şi o evoluţie mai frecventă către ciroză. Riscul de cronicizare a hepatitei D este în jur de 75%.

Infecţia cronică cu virus D, semnalată prin persistenţa în sânge a markerilor VHD şi la 6 luni după contaminare, se caracterizează printr-o accelerare foarte rapidă a hepatitei cronice către o insuficientă hepato-celulară.

Diagnosticul/depistarea unei hepatite D

Se face doar prin recoltarea unei probe de sânge şi efectuarea testelor specifice.
Diagnosticul poate fi pus în faza acută prin depistarea antigenului virusului hepatitic D sau mai târziu prin detectarea anticorpilor anti-VHD.
În formele cronice, se caută anticorpii şi ARN-ul prin PCR (încărcătura virală plasmatică).

Citește mai departe

Pagini: 1 2 3 4 5 6 7