Cand strigatul de ajutor se aude-n cor

Si am plecat… Nu aveam nici cea mai vaga idee ce ma asteapta. Misiunea parea simpla la prima vedere. Fundatia Baylor m-a invitat sa particip la o tabara pentru persoane infectate cu HIV, undeva intr-un complex la munte, pentru a cunoaste mai bine organizatia pentru care am ales sa lucrez prin programul “Voluntar de profesie”, al Fundatiei Vodafone. Am acceptat cu mare bucurie propunerea, mi-am luat aparatul foto si am plecat. Inca din autocarul care ne ducea pe toti la destinatie, am inceput sa studiez cu atentie echipa Baylor, acesti oameni atat de dedicati misiunii lor, dar mai ales persoanele infectate cu HIV pentru care fusese creata aceasta tabara.

Despre ei

La prima privire m-a impresionat: Normalitatea! Totul era normal. Parca mergeam intr-o tabara cu colegii de scoala. Sunt foarte tineri. Majoritatea au intre 22 si 25 de ani. Nimic altfel pana acum.

Cu atentie am vazut:

Frumusetea! Oamenii acestia s-au dovedit atat de politicosi si frumosi incat mi-au dat de gandit. Sunt roman, sunt patita. Intrebare: De ce s-ar purta cineva frumos cu mine fara sa ma cunoasca? Raspuns: Pentru ca asa e decent si de bun simt.

Am castigat foarte repede:

Prietenia! Cu toate ca ma vedeau pentru prima data, si din cauza societatii care ii stigmatizeaza ar trebui sa fie foarte reticenti fata de persoanele noi, care stiu de ce sufera, nu au facut-o. Dar aici stiu clar de ce. Pentru ca veneam cu echipa Baylor, in care au mare incredere.

In fiecare zi aveau loc intalnirile de terapie in grup, dimineata, iar dupa ora pranzului fiecare isi facea programul dupa bunul plac.

Inca de la prima intalnire am inceput sa inteleg de ce oamenii acestia sunt atat de buni si frumosi la suflet. Momentele din cadrul intalnirilor sunt de o sensibilitate covarsitoare, au gasit unitate prin suferinta pe care o impartasesc. Cu toate acestea, grupul era de o veselie molipsitoare. Trairile prin care am trecut in cele cateva ore pe zi pe care le-am impartit cu ei au fost dintre cele mai diverse: veselie, tristete, revolta, calm resemnat si multe altele. Nu puteam sa inteleg de ce nu sunt mai furiosi, majoritatea s-au infectat in spital, cand erau foarte mici. Dar ei stiu ca nu are rost, sunt implicati activ in vietile lor si nu fac comentarii inutile, negative, care nu au cum sa le aduca beneficii. Activitatile au fost frumoase si diverse si am invatat si eu alaturi de ei cate ceva despre viata. Mi-a placut foarte mult in ultima zi cand s-a intamplat “Ghemul”, o activitate in care toata lumea sta in cerc si fiecare isi spune suferinta si/sau cea mai mare dorinta. Dar nu oricum, un ghem de sfoara este implicat. Prima persoana spune ce are de povestit cu un ghem in mana pe care incepe sa il desfaca si tine de o bucata de sfoara. Cand termina il da unei alte persoane, care il desface in continuare ramanand de asemenea cu o bucata de sfoara si tot asa, pana cand cercul de oameni face din ghem o mare panza de paianjen. La sfarsit, sfoara se taie si fiecare pastreaza o bucata care o sa ii aduca mereu aminte ca nu e singur in durerea si dorintele sale, mereu o sa aiba sustinere din partea prietenilor de la grup.

Cine sunt

Livia are doar 22 de ani si este infectata de cand era mica. Nu stie cum a ajuns in situatia aceasta, dar stie cum a chinuit-o virusul o viata intreaga. Pe cand era doar o fetita cu codite care isi dorea sa se joace cu papusile si copiii de varsta ei, era nevoita sa stea in spital intruna, slabita si fara putere. Fel de fel de afectiuni au tintuit-o la pat toata viata. Din fericire, la un moment dat a aflat de Baylor, unde a gasit sustinere morala si tratament medical de calitate. Acum se simte bine, s-a reapucat de studii, pentru ca fiind stigmatizata de profesorii si colegii care au aflat de afectiunea ei, nu a putut termina scoala la timp, si si-a facut si un prieten care o iubeste si o intelege.

Raluca (24 de ani) si Sergiu (25 de ani) sunt amandoi infectati cu virsul HIV, de cand erau copii. S-au cunoscut la grupul terapeutic organizat de Baylor si s-au indragostit nebuneste unul de celalalt. Impreuna incearca sa duca o viata frumoasa si senina. Amandoi sunt la facultate si sunt dornici sa inceapa un viitor impreuna, in care familia pe care si-o vor intemeia va fi pe primul loc. De la psihologii Baylor au aflat ca pot duce o viata normala, chair daca debutul le-a fost unul sumbru, parcursul poate fi plin de bucurii si impliniri.

Veronica are 65 de ani si a fost asistenta medicala. Ea a avut ghinionul sa se infecteze in spital, acolo unde muncea sa salveze vieti. Ironia unui sistem medical din care facea parte, a facut ca nimeni sa nu ii puna un diagnostic corect timp de 8 ani. Cand a aflat, si asta s-a intamplat in urma cu doar cateva luni, nu stia ce sa faca, dar a fost indrumata de o inima buna catre Baylor, unde a gasit alinare si solutii reale. Acum Veronica isi traieste pensionarea intre nepoti si grupurile de suport, unde si-a gasit o a doua familie, care o intelege, sustine si o iubeste.

Acestia sunt doar cativa dintre ei, si mi-a fost foarte greu sa aleg despre cine sa scriu, toti merita sa li se faca cunoscute povestile. Sunt oameni care informati si ghidati corect isi traiesc viata normal. Dar ce se intampla cu cei care nu au curajul sa se testeze si afla ca sunt bolnavi prea tarziu? Ei mor, cand ar putea sa traiasca. De aceea este atat de importanta testarea periodica. La Baylor toata lumea se poate testa gratuit, rapid si confidential, atat pentru HIV cat si pentru virusurile hepatitice B si C, la fel de persiculoase ca si HIV-ul. Acum acest lucru se intampla, datorita celor de la Baylor, in Dobrogea, dar sper aducand in fata voastra toate aceste informatii, impreuna cu intreaga echipa, sa reusim sa realizam o campanie nationala prin care sa atragem fonduri pentru a face disponibile aceste servicii tuturor romanilor. Visul care poate deveni realitate este sa avem Laboratoare Mobile care sa faca testari in toata tara. Fundatia Vodafone este alaturi de noi, si ceilalti “Voluntari de profesie”, si speram ca si voi. Impreuna putem face Romania mai sanatoasa!

« Inapoi la lista